Titu Bojin: avem prea mulți parlamentari

Interviu cu Titu Bojin, candidatul ALDE pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș

Domnule Bojin ați revenit, zilele acestea, cu un nou apel către instituțiile publice din județ privind pregătirile pentru începerea anului școlar. Vă rugăm să detaliați

Am urmărit conferințele de presa recente ale ministrilor educației și sănătății și am constatat cu îngrijoare că nu au adus niciun element clar privind începerea noului an școlar. E un subiect care preocupă întreaga societate, pentru că e vorba de elevi, de familiile lor – părinți, bunici, frați- de profesori, de personalul de îngrijire și tehnic din instituțiile de învățământ. Am aflat de la guvernanți că tabletele nu mai ajung la elevi iar pentru asta va fi demisă conducerea oficiului care se ocupă cu achizițiile. Și totuși se ce rezolvă cu aceste măsuri? Se caută peste tot țapi ispășitori, e o fugă de responsabilitate totală, iar cetățenii asistă năuciți la toate aceste manevre care nu rezolvă nimic. În acest context am revenit cu apelul de acum o săptămână către instituțiile publice din Timiș care ar putea interveni. Din păcate și la nivel județean nu vedem nimic concret, am propus o reuniune a tuturor forurilor implicate: Inspectoratul Școlar, Direcția de Sănătate Publică, dar și Consiliul Judetean, primăriile din județ, Prefectura pentru a cauta soluții pentru începerea anului școlar în condiții de siguranță pentru elevi și profesori. Revin asupra acestui apel și cer încă o dată să se opreasca șefii de la CJT, primarii și alții din campania electorală măcar o zi, două pentru a discuta despre începerea anului școlar la nivelul Timișului. Se pot organiza ședințe în sistem videoconferință, pentru a identifica soluții pentru problemele punctuale cu care se confruntă școlile. Stăm și ne uităm toți la neputința Bucureștiului. Trebuie să depășim această etapă.

În alt context, revenind la politică, cum vedeți luptele din Parlament care se dau zilele acestea?

Sincer, e un spectacol jalnic în Parlament. Românii asistă la un interminabil meci politic care nu are legătură cu prioritățile țării. Ne aflăm în continuare în plină epidemie, economia e pusă pe butuci, încep școlile și nu știm ce măsuri vor fi luate, iar parlamentarii sunt preocupați de cu totul alte subiecte. Am avut recent moțiunea de cenzură, care până la urmă pare că a fost o regie pusă la cale de PSD pentru a simula lupta cu puterea. Să ajungă liderii PSD să alerge pe coridoarele Parlamentului după fiecare parlamentar…e prea multă neseriozitate acolo. Dacă privim la PNL, acest partid are o singură preocupare, să rămână la putere, nu să guverneze bine. Ne uităm în jur și vedem că preocupările cetățenilor sunt cu totul altele. Avem un șomaj în creștere, multe din companiile străine – inclusiv cele de aici din Timiș – anunță concedieri, sistemul sanitar e sufocat de probleme, iar aleșii neamului se joacă iresponsabil prin Parlament. Rămân la ideea că avem prea mulți parlamentari, iar de aici și ineficiența forului suprem al democrației.

Ați începul să mergeți prin piețe să discutați cu oamenii în această campanie. Care sunt primele impresii?

Ca de fiecare dată, constat cu plăcere că timișenii mă cunosc și vor să discute cu mine. Cele patru directii mari de dezbatere pe care le-am propus – sănătatea, infrastructura, educația și descentralizarea – sunt temele care îi preocupă și pe oamenii cu care discut. Vreau să finalizez modernizarea Spitalului Județean Timiș, începută în mandatul meu de președinte al CJT, iar în paralel să continui proiectele îngropate de actualul șef al instituției. Mă refer la noi unități sanitare, la legăturile rutiere, la modernizarea și dotarea școlilor. Am mai spus-o, Timișul are nevoie de oameni care știu să ducă un proiect până la capăt, nu doar de bani. Fonduri avem, putem atrage în continuare. Dar acum avem o conducere la CJT care an de an se trezește cu un excedent bugetar uriaș. Asta înseamnă bani pierduți pentru județ. Trebuie oprită aventura!

Întreaga responsabilitate a comentariilor lăsate de dumneavoastră vă aparține!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here