masina sparta1

A spart geamul unui autoturism și a sustras o borsetă. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră au fost sesizați, ieri, de către un cetățean care a observat cum un tânăr a spart geamul lateral al unui autoturism. Totul s-a petrecut pe strada Corneliu Coposu, de unde individul a sustras o borsetă pe care ulterior a abandonat-o pe o străduță lăturalnică.

Imediat, în baza descrierilor cetățeanului în cauză, polițiștii locali au pornit în căutarea suspectului, pe care l-au depistat la intersecția străzilor Socrates cu Delfinului. În urma legitimării, s-a stabilit că hotul are 16 ani si este domiciliat în comuna Liebling. Acesta avea asupra sa un clește metalic folosit cel mai probabil la spargerea dată. De asemenea, în urma verificării documentelor găsite în borseta aruncată inițial de suspect a fost identificată și persoana păgubită.

masina sparta2

Suspectul a fost predat polițiștilor de la Secția 2 pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt și distrugere. Poliția Locală atrage atenția conducătorilor auto să nu lase la vedere în autoturisme bunuri de valoare pentru a evita astfel să devină ținta spărgătorilor de autoturisme.

Articolul precedentSemnificația așezării sfintelor icoane în Biserică
Articolul următorAtenție, șoferi! Nu blocați cu autoturismele căile de acces către proprietăți publice sau private!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.