Polițiștii Secției 11 Rurale Sânnicolau Mare au depistat 4 minori, cu vârste între 12 și 17 ani, bănuiți de furtul mai multor bunuri din anexa unui imobil situat pe raza localității Teremia Mare. Pe numele acestora a fost întocmit dosar penal.
Oamenii legii au fost ieri sesizați cu privire la furtul mai multor bunuri din anexa unui imobil situat pe raza localității. La scurt timp, în urma cercetărilor efectuate, polițiștii au depistat patru minori, cu vârste între 12 și 17 ani, bănuiți de comiterea furtului. În fapt, în perioada 31 decembrie 2015 – 02 februarie 2016, aceștia ar fi pătruns, prin escaladarea gardului împrejmuitor, în curtea imobilului, iar dintr-o anexă ar fi sustras o drujbă, o motocositoare portabilă, un ferăstrău electric, un flex și o bormașină.
Prejudiciul în valoare de aproximativ 1.500 de lei a fost recuperat în totalitate de polițiști, bunurile fiind predate păgubitului.
Hoții s-au ales cu dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat în formă continuată. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor în cauză.