Timișoara marchează cu o zi mai devreme Ziua Veteranilor de Război. În fiecare an pe 29 aprilie,  românii sărbătoresc Ziua Veteranilor de Război.

În urmă cu 112 ani, la 29 aprilie, Regele Carol I instituia titlul de “Veteran de Război”, în baza prevederilor Convenţiei de la Geneva din 1870 a statelor europene, în onoarea combatanţilor acoperiţi de glorie pe redutele Războiului de Independenţă, zi care a devenit, din anul 2007, Ziua Veteranilor de Război.

Mâine, de la ora 12.00 va vea loc la Monumentul „Ostașului Român“ din Parcul Central Timișoara, o ceremonie militară și religioasă. În cadrul activității vor fi depuse coroane și jerbe de flori, vor fi susținute alocuțiuni, vor fi citite scrisori pentru veteranii de război și poezii patriotice, se va acorda titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Timișoara și ai comunelor Voiteg, Ghiroda, Remetea Mare unor veterani de război.

Ceremonia se va încheia cu defilarea Gărzii de Onoare și cu un concert de fanfară.

Articolul precedentDoi urmăriți general și local, prinși de polițiștii locali
Articolul următorAtenţionare de călătorie în Slovenia – răcire neobișnuită a vremii  

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.