28 iulie înseamnă 2025 înseamnă 106 ani de la instaurarea administrației românești în Banat.

În dimineața zilei de 28 iulie 1919, Timișoara a respirat pentru prima dată în noua sa istorie românească. A fost ziua în care o idee a devenit fapt, o promisiune s-a transformat în teritoriu, iar administrația românească s-a instalat oficial în Banat.

Prima imagine nu e surprinsă atunci, dar evocă atmosfera: Piața Unirii plină de oameni și speranțe, cu ofițeri călare, steaguri tricolore și Biserica Romano-Catolică privind solemn spre viitor.

În fruntea evenimentelor, dr. Aurel Cosma, prefectul județului Timiș-Torontal, alături de generalul De Tournadre și dr. G. Crăciun, a pășit în Primăria din Piața Libertății. Cu demnitate, cu luciditate. L-a informat pe primarul Geml Jószef despre preluarea conducerii administrative și l-a chemat să continue activitatea – în numele unei țări care își deschidea un nou capitol.
În aceeași zi, Aurel Cosma îi scrie lui Iuliu Maniu, președintele Consiliului Dirigent:
„Am luat în stăpânire Imperiul Românesc asupra județului Timiș și a orașului Timișoara.”
Un imperiu al voinței, al asumării, al unei identități regăsite.

Pe 25 februarie 2016, această dată a fost recunoscută oficial drept Ziua Județului Timiș, prin hotărârea Consiliului Județean. O zi de asumare, continuitate și construcție. O comunitate care își poartă istoria cu verticalitate și își afirmă prezentul prin solidaritate.

Muzeul Naţional al Banatului

Articolul precedentScădere drastică a numărului de pasageri care circulă cu trenul
Articolul următorSancțiuni de sute de mii de lei aplicate conducătorilor de autovehicule de mare tonaj care circulă sau staționează în zone interzise

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.