La Timișoara, pentru prima dată în țara noastră, a avut loc Conferința Europeană de Psihologia Personalității. Evenimentul, aflat la ediția cu numărul 18, a reunit la Universitatea de Vest cercetători de prestigiu internațional de pe toate continentele. S-au dezbătut și prezentat cele mai recente cercetări privitoare la diferențele individuale dintr-o perspectivă psihologică.

Au participat peste 350 de specialiști din prima linie a cercetării internaționale, cei mai mulți dintre ei din Germania (aprox. 80) și SUA (aprox. 50). „Avem semnale de la participanți cum că au fost plăcut impresionați de organizarea conferinței și profesionalismul colegilor de la Psihologie. Le mulțumesc și eu pentru implicare și îi asigur că vor avea în continuare sprijinul managementului universității în activitatea lor. Nu este deloc ușor să organizezi astfel de evenimente, dar câștigul este pe măsura efortului, întrucât astfel de evenimente ne conectează la prima linie a cercetării internaționale”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Conferința a fost organizată de către Departamentul de Psihologie al Universității și Asociația Europeană de Psihologia Personalității, o organizație cu peste 200 de membri activi din întreaga lume.

Articolul precedentCetăţean bulgar depistat fără permis de conducere valabil la vama Cenad
Articolul următorZeci de permise suspendate și amenzi de peste 135.000 de lei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.