platforma UVT 2

Universitatea de Vest din Timișoara anunță finalizarea proiectului „Ghidarea performantă a studenților la început de carieră – GPS în carieră!”. Acesta a avut ca obiectiv creșterea gradului de inserție pe piața muncii a 170 de studenți înscriși la Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor din cadrul UVT, într-un interval de 5 luni, prin participarea la stagii de practică în cadrul entităților publice și private.

Studenții au beneficiat de stagii de practică la companii adecvate profilului lor, 900 de lei pentru practica efectuată, zeci de premii în valoare totală de 115.000 lei, dezvoltarea abilităților și competențelor practice specifice specializării, consiliere în carieră, dar și schimburi de experiență la instituții publice sau private într-o țară membră UE.

De asemenea, în cadrul proiectului a avut loc un schimb de bune practici la Roma la care au luat parte 25 de studenți și 5 responsabili de practică. Deplasarea s-a desfășurat în perioada 29 noiembrie – 6 decembrie având loc întâlniri în cadrul a două universități unde s-au prezentat activitățile acestora în domeniul practicii. În plus, au avut loc vizite în companii, urmărindu-se dezvoltarea abilităților/competențelor practice, deschiderea de noi orizonturi și identificarea de exemple de bună practică. Participanților la schimbul de bune practici de la Roma li s-au asigurat toate costurile cu deplasarea (transport, cazare, masă).

La finalul activităților, 55 de studenți din grupul țintă au fost premiați în cadrul unei gale speciale. Suma totală a premiilor a fost de 115.000 lei. Astfel, au fost oferite 50 de premii prin competiția „Idei de îmbunătățire a activității organizației gazdă” și 5 premii în baza competiției „Cea mai bună idee de afacere identificată în urma schimbului de bune practici”.

Proiectul a avut ca scop identificarea direcției potrivite pentru fiecare student, prin parcurgerea unor etape esențiale, ce au vizat testarea abilităților, testarea teoretică și psihologică a grupului țintă, furnizarea de servicii specializate legate de problematica alegerii unei cariere. De asemenea, s-a avut în vedere dezvoltarea de parteneriate între mediul universitar, public și privat, în vederea derulării stagiilor de practică pentru cei 170 de studenți.

Un alt scop a fost facilitarea trecerii de la școală la viață activă, venind astfel în sprijinul tinerilor studenți, prin consiliere și orientare, în a găsi direcția potrivită acestora, dar și prin intermediul stagiilor de practică, dezvoltându-le atât competentele, cât și creșterea capacității acestora de a face față unui loc de muncă complex.

Articolul precedentFOTO: De Craciun ofera cadou o experienta: Schi si Revelion in Slovacia
Articolul următorTraficul la vama a revenit la normal

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.