strada St cel Mare

Strada Ștefan cel Mare din Timișoara a intrat din nou în reabilitare. Lucrările, începute anul trecut în aprilie, sunt realizate în proporţie de 88%. Astfel că acum muncitorii mai au de asfaltat doar trotuarele.

strada Stefan cel Mare

Potrivit  municipalității, lucrările ar trebui să fie terminate în decurs de două luni. Strada a intrat în reabilitare pe tronsonul de la strada Şt. O. Iosif până la strada 1 Decembrie. Termenul de execuţie era de noua luni, dar lucrările au fost sistate peste iarnă. „Am dat ordin de începere a lucrărilor, de reluare a lucrărilor mai bine zis, pe strada Ştefan cel Mare. Ce a mai rămas de făcut este asfaltarea şi în unele locuri pregătirea pentru asfaltare pe partea de est a străzii Ștefan cel Mare şi amenajarea inclusiv a trotuarelor în acea zonă. Lucrările grele, din subteran, și cea mai mare parte din lucrările de fundație pe partea aceasta au fost finalizate”, spune edilul Timisoarei, Nicolae Robu.

Valoarea totală a proiectului este de peste 24 de milioane de lei, bani europeni.

Articolul precedentEXISTA MINUNI! BC Timisoara intoarce INCREDIBIL soarta partidei cu Ploiesti, din Cupa
Articolul următorPublic numeros la Târgul de Turism „Vacanța” de la Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.