Gata cu fumatul în localurile din oraș! De astăzi a intrat în vigoare Legea nr. 15/2016 privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun. Prin aceasta se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii.

În cadrul acțiunilor prioritare pe care le desfășoară zilnic, structurile Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, Poliției Române, Jandarmeriei Române și ale Poliției de Frontieră vor avea în vedere inclusiv aplicarea prevederilor Legii nr. 15/2016.  Sesizările privind faptele prevăzute de Legea nr. 15/2016 se fac către Poliția Locală sau către structurile MAI, mai sus menționate. “Recomandăm cetățenilor ca sesizările privind eventualele contravenții privind fumatul în spațiile nepermise de lege să nu se facă la numărul de urgență 112, această linie fiind destinată exclusiv urgențelor și situațiilor care pun în pericol viața, integritatea corporală sau bunurile oamenilor. Atenționăm asupra responsabilității persoanelor juridice cu privire la obligațiile pe care le au pentru punerea în aplicare a prevederilor acestei legi, mai ales a celor referitoare la marcarea spaţiilor publice închise cu indicatoare prin care să se indice «Fumatul interzis» şi folosirea simbolului internaţional, respectiv ţigareta barată de o linie transversală”, transmit reprezentanții ISU Banat.

Fumatul reprezintă inclusiv o cauză a incendiilor, fapt pentru care li se recomandă fumătorilor să nu arunce la întâmplare resturile de țigări și chibrituri nestinse. Conform datelor statistice înregistrate la nivelul IGSU, anul trecut la nivel național 11% dintre incendiile înregistrate au fost cauzate de nerespectarea normelor de prevenire și stingere a incendiilor în ceea ce privește fumatul.

(foto: www.observator.ro)

Articolul precedentAcțiuni educative pentru prevenirea incendiilor la Liceul Shakespeare
Articolul următorActiuni de impaduriri in mai multe judete, printre care si Timis

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.