Universitatea Politehnica Timișoara ocupă locul al doilea în clasificarea SCImago Institutions Rankings a universităților din România pentru anul 2016, în progres cu două locuri fata de anul precedent. SCImago Institutions Rankings (SIR, www.scimagoir.com) realizează o clasificare a instituțiilor bazată pe evaluarea performanțelor acestora în trei domenii: cercetare, inovare și impact societal.
SCImagoIR își bazează analiza exclusiv pe informații culese din bazele internaționale de date, fiind din acest punct de vedere, în afara influențelor datelor furnizate de universități. UPT a fost în progres constant în acest ranking (locul 6 în 2014, locul 4 în 2015 și locul doi în 2016 între universitățile din România).
În rankingul global, ranking care are în vedere toate instituțiile care activează în domeniul cercetarii, calificativul bazat pe punctaj obținut de UPT a evoluat de la 746, în anul 2009, la 599 în anul 2016.