Veste nu tocmai bună pentru șoferii de camioane! Încep controalele masive în județ. Autovehiculele de mare tonaj care tranzitează Timișul vor fi cântărite, iar șoferii care mai încalcă legea vor fi amendați drastic.

CJ Timiș și Inspectoratul Județean de Poliție au semnat astăzi un protocol, care le permite să efectueze verificări pe drumurile județene. Potrivit președintelui CJ Timiș, Sorin Grindeanu, instituția are în gestiune, prin Direcția de Drumuri Județene, o rețea de 1.600 km de drumuri județene. Astfel că pe drumurile județene nu pot circula camioane care depășesc peste 40 de tone. Camioanele care depășesc 25 de tone trebuie să dețină o autorizație specială de transport eliberată de Consiliul Județean Timiș, pentru care se plătește minim 200 de lei/transport.“Semnarea acestui protocol înseamnă echipe mixte formate din angajații CJ și reprezentanții IPJ. E o chestiune la care nu renunț. Ne-am mișcat foarte repede în a face demersurile premergătoare. Ne dorin pe drumurile județene să reușim să instaurăm legea.(…) Cetățenii sunt primii păgubiți, instituția este păgubită din mai multe puncte de vedere. Este păgubită pentru că nu se încasează bani pe acele autorizații speciale de transport de la 25 la 40 de tone. Și tot noi trebuie să venim să reparăm drumurile pentru că sunt stricate de acel trafic greu”, a explicat șeful CJ Timiș, Sorin Grindeanu.

Președintele CJ Timiș a mai subliniat că drumul judeţean spre Buziaş este intens circulat de camioane care depăşesc limita de tonaj, dar şi cel de la Sacoşu Turcesc spre Jebel. De la începutul anului, Consiliul Judeţean Timiş a eliberat doar 17 autorizaţii pentru circulaţia maşinilor de mare tonaj pe drumurile judeţene.

14569870_695165307317350_783282951_n

La rândul său, comandantul Ion Mirescu, șeful IPJ Timiș, spune că: “Pe multe dintre drumurile județene nu se respecta legea cu privire la acest aspect. Motiv pentru care s-a reluat activitatea de analiză în așa fel încât să știm care sunt cele mai afectate artere din județ și care sunt consecințele acestora. La Poliția Rutieră există o evidență a accidentelor care s-au produs pe tronsoanele de drum din Timiș. Cauza producerii acestora fiind de multe ori mașinile de tonaj mare”.

CJ Timiș are în posesie un cântar mobil și urmeză să fie achiziționate alte două: unul mobil și altul fix.

Articolul precedentZiua mondială a educaţiei celebrată anual pe 5 octombrie
Articolul următorAutoritatea Națională pentru Turism a decis: peste o mie de agenții fără licența de turism

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.