Doi tineri, de 14 și 18 ani, sunt cercetați de poliţişti, după ce ar fi fost surprinși de agenţii de pază a unui centru comercial în timp ce sustrăgeau bunuri.

La data de 5 februarie, cei în cauză au fost reţinuți de agenţii de pază a unui centru comercial, după ce ar fi trecut de casa de marcat având asupra lor mai multe articole vestimentare, a căror valoare nu a fost achitată.

În  cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, iar prejudiciul în valoare de aproape 350 de lei a fost recuperat de polițiști, bunurile fiind predate reprezentanţilor societăţii comerciale.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor doi.

Articolul precedentDosare penale pentru conducere sub influența alcoolului
Articolul următorColaborare între liderii județeni ai PMP și PNL

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.