Încă un miner rănit în urma exploziei de la Uricani și-a pierdut viața, în această dimineață.
Alin Băran, căci despre el este vorba era șeful de schimb de la mina Uricani. Bărbatul avea 53 de ani și era tatăl unui copil.
Minerul a încetat din viață în această dimineață la la Spitalul de Arși din București. Bărbatul a suferit arsuri pe o suprafaţă mare din corp, dar şi arsuri ale căilor respiratorii, care se pare că i-au fost fatale.
Astfel, bilanțul tragic în urma exploziei din mină ajunge la doi morți și doi răniți.