Atunci când vrei să te muți, poți oricând să apelezi la serviciile unei firme de mutări, pentru ca totul să aibă loc fără prea mult stres. Însă, pentru ca schimbarea de locuință să nu devină o capcană a costurilor, ar trebui să iei în considerare câteva aspecte atunci când apelezi la serviciile profesioniste ale unei astfel de companii.
Dacă îți schimbi locuința, cele mai multe firme care te ajută să te muți deseori te ademenesc cu prețuri fixe și ieftine: fie pentru transport, fie pentru asamblarea mobilei. Dar realitatea este, de cele mai multe ori, diferită. Uneori firma alege să factureze înainte ca tot mobilierul să fie mutat în noua casă sau costurile de mutare sunt mult mai mari decât cele estimate anterior.
În cele ce urmează vei afla 6 sfaturi de care trebuie să ții cont atunci când ești în căutarea unei firme de mutări mobilă. Dar, dacă nici după ce le vei pune în aplicare nu o să ai siguranța că o să faci o alegere bună, poți da click aici pentru a descoperi cele mai eficiente produse pe care trebuie să le ai, cu ajutorul cărora vei reuși să transporți obiecte grele, precum mobila sau bagajele.
Descoperă 6 sfaturi de care să ții cont când alegi firma de mutări:
- Obține oferta potrivită prin comparație
O bună planificare este jumătate din luptă. Prin urmare, verifică în timp util ofertele de la mai multe firme, înainte de a te muta. Dacă noua ta casă se află într-un alt oraș, atunci ar putea fi util să verifici și disponibilitatea și tarifele companiilor de acolo, pentru a face comparația de preț.
- Verifică toate serviciile
Înainte ca aceste firme de mutări să pregătească o estimare a costurilor, reprezentanții companiei află despre dimensiunea și locație apartamentului, precum și despre bunurile care urmează să fie mutate. În acest fel, se poate estima cât volum trebuie mutat dintr-un loc în altul și pe ce distanță. Este recomandat ca tot ceea ce vei discuta la întâlnirea cu angajații firmei de mutări să fie specificat într-un contract.
- Diferite metode de facturare
Firmele de mutări calculează suma pe care o vei avea de plătit în funcție de efort și ore sau vor cere un preț fix pentru întreaga mutare. Asigură-te că toate serviciile agreate apar în contract.
- Cădeți de acord asupra unui preț fix
În majoritatea cazurilor, se recomandă să cazi de acord cu firma de mutări asupra unui tarif fix. În acest fel, poți compara prețurile și planifica toate costurile în avans. Dacă o firmă de mutări calculează greșit, setând un număr de ore de lucru prea mic, efortul suplimentar este pe cheltuiala sa. Cu toate acestea, dacă va estima prea multe ore, tu, în calitate de client, vei avea de pierdut. De aceea, aceste servicii tarifate la un preț fix este bine să fie stabilite în avans și toate detaliile să se regăsească în contract.
- Daune asigurate
Dacă ceva se va întâmpla cu bunurile tale în timpul transportului, trebuie să știi că nu toate daunele sunt asigurate. De obicei, firmele de mutări mobilă sunt răspunzătoare doar pentru daunele produse pe care le cauzează până la o anumită valoare. Dar, poți întocmi o asigurare suplimentară, dacă firma cu care închei contractul acceptă. Totuși, împachetează totul cât mai bine și eficient, pentru a te muta fără prea mult stres și cu costuri minime.
- Termene de raportare
Daunele evidente, precum zgârieturile de pe mobilier sau sticla spartă trebuie raportate într-un interval de maxim 24 ore. Iar daunele care nu sunt vizibile din exterior, pot fi, de obicei, raportate transportatorului, până la 14 zile după mutare.
A te muta dintr-o locuință în alta nu este deloc o treabă simplă, dar cu puțin ajutor, vei putea începe cât mai confortabil o nouă etapă a vieții. Nu uita, însă, să ții cont de cele 6 sfaturi de mai sus dacă iei decizia de a apela la serviciile unei firme de mutări mobilă!
Sursa foto: shutterstock.com