Începând de astăzi, 20 martie, 167 de cabinete noi devin operaționale pentru imunizarea cu vaccinul produs de compania Pfizer/BioNTech, în 13 județe din țară și la nivelul municipiului București.
Vaccinarea efectivă a persoanelor programate se va realiza începând de marți, 23 martie.
Distribuția acestora este următoarea:
• Municipiul București – 54 cabinete;
• Arad – 9 cabinete;
• Bihor – 3 cabinete;
• Bistrița-Năsăud – 3 cabinete;
• Brașov – 8 cabinete;
• Cluj – 13 cabinete;
• Constanța – 20 cabinete;
• Dâmbovița – 4 cabinete;
• Harghita – 1 cabinet;
• Hunedoara – 3 cabinete;
• Satu-Mare – 1 cabinet;
• Sibiu – 12 cabinete;
• Timiș – 30 de cabinete;
• Vâlcea – 6 cabinete.
Toți cei care doresc să se vaccineze se pot programa începând de mâine, 20 martie
a.c., prin intermediul listelor de așteptare alocate acestor cabinete. Reamintim că
programarea se poate realiza atât online în platformă, cât și telefonic în Call Center,
la numărul 021.414.44.25.
Fiecare persoană se poate înscrie pe o singură listă de așteptare, iar după ce este
notificată că este un loc disponibil trebuie să acceseze platforma și să se programeze
în termen de 24 de ore.