DAN POPA

Liberalii din Timiș vor  intensifica strângerea de semnături prin care încearcă să-l determine pe Victor Ponta să demisioneze din funcţia de prim-ministru. Anunțul a fost făcut de co-președintele formațiunii, Dan Popa.

Acesta a precizat ca decizia a fost luată în Biroul Permanent Național. „Biroul Național al PNL a fixat niște teme importate. Noi suntem hotărâți să continuăm strângerea de semnături anti-Ponta. Am hotărât la Biroul Național ca toate organizațiile să se străduiască mai tare să dubleze demersurile justiției.Pe noi nu ne interesează că domnul Ponta și-a dat demisia din partid, noi suntem români și suntem sensibil deranjați de faptul că el dumnealui este încă prim-ministru”, a spus co-președintele PNL Timiș, Dan Popa.

Astfel, în perioada următoare la Timișoara vor apărea corturi speciale în care timișorenii vor putea semna pentru demiterea premierului Victor Ponta. „Introducem corturi. E o perioadă mai grea, pentru că e cald afară, dar politica se face și pe caniculă și pe ploaie și pe ninsoare”, explică Dan Popa.

Acţiunea liberalilor de strângere de semnături este pur simbolică. Astfel că indiferent cât de multe semnături ar strange, liberalii nu au, deocamdată, nicio pârghie legală pentru a forţa demisia premierului.

Articolul precedentA returnat un portofel cu bani și acte, găsit pe stradă
Articolul următorVIDEO: Liberalii au început evaluarea candidaturilor la primării pentru alegerile de anul viitor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.