Un scandal spontan s-a încheiat cu o adevărată tragedie. Un grup de 4 tineri şi o femeie s-au certat cu o persoană pe care nu o cunoşteau şi la puţin timp a urmat o bătaie. Victima a fost dusă la pământ, unde a primit multe lovituri, care imediat i-a adus şi moartea…
Totul s-a petrecut sâmbătă seara în Complexul Studenţesc, în faţa unui magazin de pe strada Ofcea. Cei 5 au fost depistaţi şi au dat primele declaraţii. 4 dintre ei au fost arestaţi preventiv, iar tânăra plasată sub arest la domiciliu.
”În data de 2 aprilie 2023, procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii C.A.-C., K.K.-Z, M.V., M.R.-I.-L. şi I.M.-S. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. În fapt, s-a reţinut că în seara zilei de 1 aprilie 2023, în intervalul orar 20:42 – 21:00, în zona străzii Ofcea din municipiul Timişoara, inculpaţii ar fi aplicat victimei mai multe lovituri cu picioarele, ar fi imobilizat-o şi ar fi călcat-o cu piciorul pe cap, violenţe soldate, la scurt timp, cu decesul acesteia”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş luni, 3 aprilie, într-un comunicat de presă.
Judecătorii de la Tribunalul Timiş au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a patru agresori. ”În data de 2 aprilie 2023, inculpaţii au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă, judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, care dispus luarea măsurii arestării preventive, faţă de inculpaţii C.A.-C., K.K.-Z, M.V. şi M.R.-I.-L. şi luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, faţă de inculpata I.M.-S., pentru o perioadă de 30 de zile”, au arătat procurorii.