La data de 20 august, în jurul orei 16, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Peciu Nou au fost sesizați de către o femeie în vărstă de 29 de ani, cu privire la faptul că prietena sa cu care ar fi venit la scăldat la râul Timiș, în zona podului din localitatea Șag, a intrat în apă și nu a mai ieșit.

Polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Peciu Nou au constatat că cele sesizate se confirmă, stabilind faptul că persoana care nu a mai ieșit din apă, ar fi o tânără în vârstă de 18 de ani, din județul Timiș.

Pompierii din cadrul I.S.U. Timiș au demarat imediat activitățile de căutare, folosind mijloacele specifice din dotare.

Ulterior, tânăra a fost găsită de către echipele de căutare, medicii sosiți la fața locului oferindu-i manevrele de resuscitare, însă din nefericire a fost declarat decesul acesteia.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Articolul precedentPSD Timiș arată cu degetul spre concursurile trucate din Primăria condusă atunci de penelistul Robu
Articolul următorAutoturism căutat de autoritățile din Croația și permis fals depistate în P.T.F. Moravița

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.