Partidul „patrioţilor” AUR, filiala Timiş, anunţă că mulţi aleşi PNL şi PSD se vor alătura AUR, pentru c s-au săturat de… baronii lor!
„Uitați-vă la administrația timișoreană, uitați-vă la administrația județeană, care nu au mari realizări. În urma unor discuții cu presa avute ieri, mi s-a spus că există maxim 10 puncte de realizări în 34 de ani. Nu avem date în folosință vreun spital nou, școală sau grădiniță. Un singur corp de clădire la o grădiniță este nou, iar alte corpuri de clădiri sunt nefolosite. Nu avem stadion, sală polivalentă, infrastructură iar traficul tinde să devină la fel de aglomerat ca în București. Partidele care ne-au condus sunt în degringoladă. Modul lor de a face politică trebuie să înceteze acum. Deja am ajuns la peste 50% grad de îndatorare din PIB și continuând astfel în 10 ani ajungem ca în cazul Greciei.
Noi suntem deschiși tuturor și alături de ei chiar putem să construim tot ce nu s-a făcut timp de 34 de ani. Reconstrucția, trebuie să înțelegeți, că nu poate fi făcută peste noapte. Mesajul nostru e clar: suntem pregătiți de alegerile locale când vor ei, doar să respecte legile şi Constituţia.
Inclusiv cei 150 de aleși locali din partidele lor se opun comasării şi ideii unui aşa zis deceniu de
stabilitate Nicu-Marcel. Aceștia nu vor să mai candideze pe listele PSD-PNL. Cei peste 150 de aleși locali din această săptămână sunt doar începutul. Vor urma mult mai mulţi, vom strica majoritățile actuale din consilile locale și judetene, blaturile baronilor locali”, a spus deputatul AUR Timiş, Ciprian Titi Stoica.
În altă ordine de idei, prezentarea candidaților la alegerile europarlamentare, va avea loc sâmbătă, 17 februarie, de la ora 10 la Sala Constantin Jude.
Va imbatati cu apa rece.Despre minciunile lui Simion,ce ziceti?Credeti ca asa urca in sondaje?Cumparati-i un card la telefon cu memotie mai mare sa poata filma.Sa mearga la galerie inapoi.