Poliţiştii timişeni de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase efectuează cercetări in rem pentru nerespectarea regimului materialelor nucleare sau al altor materii radioactive, după ce în curtea Laboratorului de Igienă a Radiaţiilor din Timişoara al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) ar fi fost identificată prezenţa unei surse de radiaţii, a anunţat, miercuri, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.
Pe de altă parte, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş a informat că nu au fost persoane contaminate şi nu există risc pentru populaţie.
Echipajul CBRN din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Timişoara efectuează o misiune de cercetare radiologică în zonă.
„Materialul radioactiv se află în curtea Laboratorului de Igiena a Radiaţiilor de pe strada Victor Babeş din Timişoara. Cercetarea radiologică s-a efectuat în prezenţa şi sub îndrumarea inspectorului Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN). Echipajul CBRN a balizat zona la limita fondului natural de radiaţie. Facem precizarea că nu au fost persoane contaminate şi nu există risc pentru populaţie, deoarece zona este în curtea laboratorului”, transmit reprezentaţii ISU Timiş.