”Omul e o ființă care poate fi atât de bună, încât să îl bucure pe Dumnezeu sau poate fi atât de rea, încât să îl rușineze pe diavol. Unde ne situăm, depinde de noi înșine!” ( Patriarhul Pavle al Serbiei)

În calitate de viceprimar al comunei Peciu Nou, am cunoscut îndeaproape problemele și nevoile dvs., precum și rezolvarea lor. Acum 4 ani v-am spus că îmi doresc ”să înțeleg, să ascult și să ajut”. În toată această perioadă cred că am îndeplinit acest obiectiv și fiecare dintre dvs. a înțeles că sunt lângă oameni, indiferent de opțiunile lor politice.

A fi slujba sătenilor este locul în care mă regăsesc. Cu spirit civic, cunoștințe și pregătirea dobândită de-a lungul vieții, dar și experiența practică din acești ani (în funcția de consilier local și viceprimar), știu că pot să realizez ce îmi doresc: o comună și o comunitate unită prin valorile tradiționale și culturale, în jurul unor proiecte prin care să ne dezvoltăm în așa fel, încât copiii noștri să nu își dorească să mai plece de aici.

Vedem cum în ultimii doi ani , persoane din diferite orașe se orientează către sat. Este nevoie de o infrastructură și de măsuri concrete care să îi sprijine și să îi încurajeze, nu de o realitate care să îi dezamăgească. Îmi doresc ca familiile care vor să locuiască în comuna noastră, să regăsească aici bucuriile copilăriei petrecute cândva la bunici, dar și acel spirit de într-ajutorare specific generației părinților și bunicilor noștri, generație care reprezintă o comoară pentru noi toți și îmi doresc să fiu în poziția din care să pot lua măsurile necesare prin care să îi facem pe aceștia să simtă direct prețuirea întregii comunități.

Ca femeie, soție și mamă, gospodină și iubitoare a tradițiilor și obiceiurilor noastre strămoșești, îmi doresc să am pace și armonie nu doar în familie, ci și în comunitate. Primul model al copiilor sunt părinții lor. Îmi doresc ca băieții mei să aibă mereu în vedere veșnicia pentru care Dumnezeu l-a făcut pe om și astfel să aleagă întotdeauna munca cinstită, indiferent cât este de grea.

Iubesc lucrul frumos și curat și cred că orice problemă se poate rezolva, atâta timp cât este bunăvoință din partea tuturor. Avem nevoie de oameni care își doresc să construiască nu doar clădiri, ci și o comunitate, oportunități…de oameni cu viziune și pregătire. De astfel de oameni aveți nevoie, care să lucreze pentru dvs.

Vremurile pe plan internațional sunt tulburi și este nevoie de a fi sustenabili, în orice situație de criză. Proiectele bune trebuie continuate și altele noi trebuie să completeze paleta de necesități.

Prezentare program:
– Transparență în cheltuirea banului public, a achizițiilor și a tuturor informațiilor de interes public; întâlniri periodice cu cetățenii în toate localitățile;
– Continuitate a proiectelor, finalizarea acestora și darea în folosință comunității, și inițierea altora noi;
– Infrastructură – asfaltarea drumurilor; trotuare, amenajarea centrelor, intrărilor și ieșirilor din comună; calmatoare de viteză; DC 203 Diniaș-Sânmartinu Sârbesc; rețea de drumuri agricole;
– Utilități – punerea în funcțiune a stațiilor de epurare și a sistemelor de canalizare în Peciu Nou și Sânmartinu Sârbesc;
– Educație – Reabilitare grădinițe Diniaș și Sânmartinu Sârbesc și înființare grupă program prelungit în cele două sate: sprijinirea tinerilor talentați în orice domeniu;
– Sănătate – înființare serviciu ambulanță;
– Cultură – activități culturale cu implicarea tuturor membrilor comunității;
– Sport – acces gratuit al copiilor pentru practicarea sportului în cadrul Clubului Sportiv Comunal; înființarea de noi ramuri sportive; susținerea echipelor de fotbal și handbal ale CSC Peciu Nou,
– Culte – Capele în Diniaș și Sânmartinu Sârbesc; sprijinirea tuturor cultelor bisericești,
– Recreere – parcuri, locuri de joacă, zone verzi amenajate; centre pentru tineri, de socializare, informare, recreere;
– Dezvoltare – locuri de casă pentru tineri; energie regenerabilă-parc fotovoltaic; rezolvarea problemei câinilor fără stăpân;
– Protecția Mediului – înființare serviciu spații verzi; urgentarea construirii CAV-urilor pentru depozitarea deșeurilor; o comună curată.

Articolul precedentCategoric se poate şi aşa! PNL mizează pe o femeie în lupta pentru Primăria Peciu Nou
Articolul următorConsilierii judeţeni PSD spun că au găsit o soluţie echitabilă pentru alocarea bugetelor locale

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.