La Sala Multifuncțională de la Consiliul Județean Timiș, a avut loc gala de lansare pentru Revista Născut pentru Sport Timiș nr. 5 – produs de manifestare al Caravanei Educației în județul Timiș ediția a VI-a – parte a proiectului național Născut pentru Sport, proiect inițiat, în urmă cu 13 ani, de Asociația Junior Sport, pentru care Ministerul Educației este partener oficial național, iar Inspectoratul Școlar Județean Timiș este, încă de la prima ediție din 2019, partener oficial local.
Caravana Educației în județul Timiș ediția a VI-a – la fel ca și celelalte 5 ediții – este un proiect cultural finanțat de Consiliul Județean Timiș.
În cadrul galei, 22 de copii sportivi au primit câte o diploma de excelență, dar și titlul de ambasador Născut pentru Sport. decernarea a fost realizată de Alexandru Proteasa, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.
Iată cine sunt cei 22 de copii sportivi:
Denis Mateescu-rugby Rugby Warriours Timișoara
Ștefan Robert Szabo-tenis CSM Timișoara
Cristina Maria Sîrbu-badminton CSM Timișoara
Rucsandra Ioana Bucșă-canotaj CSM Timișoara
Natalia Semeniciuc-box LPS Banatul Timișoara
Vlad Andrei Meliș-înot CSȘ nr. 1 Timișoara
Andrei Paleu-lupte CSȘ nr. 1 Timișoara
Dora Moldovan-tenis de masă ACS/CSC Dumbrăvița
Karla Panici-șah CS Dudeștii Noi
Alexandra Drucioc-karate CS Giroc-Chișoda
Alessia Cristina Pop-atletism CS Giroc-Chișoda
Robert Kis-triatlon CS Ride Competition
Alexandru Buțu-fotbal CSC Ghiroda și Giarmata Vii
Bogdan Aenoaei-kempo CSC Ghiroda și Giarmata Vii
Ioana Albu-baschet CSȘ Bega Timișoara
Adina Atanasevici-handbal CSC Moșnița/CS Gloria Bistrița 2018
Dominic Cioriciu-handbal ACS Dominicii/CSC Moșnița/Dinamo București
Felix Dogariu-scrimă CSU Poli Timișoara
Carla Pârv-volei CSM Lugoj
Darius Zeno Kiss-gimnastică artistică CSM Lugoj
Alexandru Țurcanu-înot și rugby Asociația Campionii Speranței
Timotei Julei-înot și rugby Asociația Campionii Speranței
La finalul premierii, cei 100 de reprezentanți ai sportului timișean prezenți la eveniment s-au ridicat în picioare și au aplaudat, la scenă deschisă, excelența juvenilă în sport!
„Copiii sportivi sunt energia mea vie, dar și o misiune îndeplinită, de peste 13 ani! Povestea merge mai departe și merge frumos. Revista Născut pentru Sport Timiș nr. 5, ca produs de manifestare a Caravanei Educației în județul Timiș ediția a VI-a, a dedicat coperta 1 și 20 de pagini pentru a promova…. EXCELENȚA JUVENILĂ DIN SPORTUL TIMIȘEAN!”, spune Beatrice Mercado – președinte Asociația Junior Sport, editor Revista Născut pentru Sport.
În ce constă Caravana Educației în județul Timiș – ediția a VI-a?
În editarea și tipărirea Revistei Născut pentru Sport Timiș nr. 5 și în distribuția acesteia elevilor din școlile cu clasele I-VIII din județul Timiș, de către marii sportivi, antrenori și manageri în sport timișeni promovați în acest număr de revistă, în cadrul unei suite de ediții ale acțiunii „Azi sunt profu’ tău de sport!”, ediții organizate de Trima Events – compania de PR & Marketing & Coordonare distribuție parteneră a Asociației Junior Sport.
Revista Născut pentru Sport Timiș nr. 5 a fost tipărită în 4000 de exemplare, iar aceste exemplare au fost realizate cu suportul venit de la: Consiliul Județean Timiș (partener principal); Primăriile Buziaș, Făget, Ghiroda, Moșnița Nouă, Dudeștii Noi, Giroc și Șag (parteneri); Universitatea Politehnica Timișoara, CSU Politehnica Timișoara, CSU UVT (parteneri oficiali locali); Decathlon Timișoara, Hotel Spa Ice Resort, Fabrica de înghețată ICE DYP (sponsori principali), Eltal Group, Constructim SA, Nazzuro Aqua, Women Rally, ACS Dumbrăvița-tenis de masă, Padel Center, CSM „Vulturii” Lugoj, CS Gloria Moșnița Nouă, CSO Făget, CSC Ghiroda și Giarmata Vii, CS Giroc-Chișoda, ACS Dominicii Timișoara, CS Phoenix Buziaș, LPS „Banatul” Timișoara și Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara (sponsori/susținători); parteneri media: TVR Timișoara, Ziarul News, Future Economy.
Acțiunea „Azi sunt profu’ tău de sport!” se va desfășura în mai multe ediții, în perioada 8-25 octombrie, ediții în cadrul cărora se vor distribui gratuit, elevilor timișeni, cele 4000 de exemplare din Revista Născut pentru Sport Timiș nr. 5, direct din mâna sportivilor, antrenorilor și managerilor de sport promovați în acest număr de revistă, după cum urmează: marți 8 octombrie ora 10.00 Sala de sport din Giroc; joi 10 octombrie ora 10.00 la Școala Gimnazială din Șag; vineri 11 octombrie ora 17.30 Sala de sport din Moșnița Nouă; marți 15 octombrie ora 10.00 Școala Gimnazială nr. 30 din Timișoara; joi 17 octombrie ora 10.00 Școala Gimnazială „Eftimie Murgu” din Lugoj; vineri 18 octombrie ora 10.00 Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Făget; luni 21 octombrie ora 11.00 Școala Gimnazială nr. 21 din Timișoara; marți 22 octombrie ora 10.00 LPS „Banatul” Timișoara; miercuri 23 octombrie ora 10.00 Sala de Sport din Buziaș; joi 24 octombrie ora 10.00 Școala Gimnazială din Ghiroda; vineri 25 octombrie ora 10.00 Arena de Sport din Dudeștii Noi.