Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului, aflați în serviciu în după-amiaza zilei de ieri, au observat, în jurul orei 18.00, că în spatele unei curți de pe Strada Zefirului nr. 22, ardeau mai multe resturi, flăcările fiind destul de mari și riscând ca focul să degenereze.

Imediat au trecut la identificarea persoanelor care au provocat incendiul, fiind depistată o persoană în vârstă de 38 de ani, care locuiește la adresa respectivă și care a fost sancționată conform OUG 92/2021 cu 45.000 de lei pentru că a ars deșeuri și a produs disconfort cetățenilor din zonă prin fumul dens și urât mirositor provocate.

La fața locului s-a aflat pentru sprijin și echipajul Compartimentului Intervenție Rapidă, pentru a preveni orice intenție de a se produce un scandal din partea altor persoane care locuiesc în zonă.

Articolul precedentSimonis s-a întâlnit şi cu preşedintele FRF! Se caută soluţii pentru finanţarea Politehnicii
Articolul următorParteneriatul dintre UPT și Continental România, inițiativa colaborativă a anului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.