Românii și, implicit, timișenii, sunt chemați mâine la votul pentru primul tur al alegerilor prezidențiale. Există 14 opțiuni pe buletinele de vot, și nu toți candidații au și călcat prea recent în județul nostru. Gazeta din Vest vă face o scurtă retrospectivă-rezumat, cu candidații prezentați în ordine alfabetică.

Ana Birchall este candidata independentă la poziția numărul 7 de pe buletinul de vot. Născută Călin, a studiat cu preponderență domeniul Dreptului și are un masterat la Yale. A fost membră PSD șia făcut parte din Executiv. Nu a avut acțiuni de campanie publică în județul nostru.

Marcel Ciolacu este candidatul PSD și apare la poziția 3 pe buletinul de vot. Originar din Buzău, a finalizat studii inclusiv la Colegiul Național de Apărare și SNSPA. A venti adesea la braț cu Sorin Grindeanu în Timiș, dar în campanie a preferat o acțiune cu caracter semi-oficial, prezența la Topul Firmelor.

Nicole Ciucă este candidatul PNL și apare pe poziția 4 pe buletinul de vot. Fost premier și ministru al Apărării, militar de carieră și a făcut studii în domeniul militar. A participat în urmă cu o săptămână la acțiunea de campanie Conferința Regională PNL, la Sala ”Constantin Jude”.

Cristian Diaconescu este candidatul PMP (aripa prezidată de el însuși) și apare la poziția cu numărul 12 pe buletinul de vot. Absolvent de Drept, a studiat și el la SNSPA. Din 1982, a fost membru PCR. A mai trecut prin PSD și UNPR. A trecut în acest an prin Timiș cu acțiuni publice, dar nu în perioada campaniei.

Mircea Geoană este candidat independent și apare pe poziția 6 pe buletinul de vot. Are studii de relații externe, securitate în economice. A fost membru PSD, partid pe care l-a condus, și președintele Senatului. Anterior candidaturii, a fost secretar general adjunct NATO. A fost în Timișoara în pre-campanie.

Călin Georgescu este candidat independent și poate fi regăsit pe poziția 11 pe buletinul de vot. Are studii în domeniul pedologiei, este inginer, dar a terminat și un program de studii la Colegiul Național de Apărare. A avut misiuni diplomatice înainte de 1989, fără a fi membru PCR. Fost membru AUR, nu a trecut în campanie în Timiș pentru acțiuni publice.

Kelemen Hunor este candidatul UDMR și se regăsește pe poziția 5 pe buletinul de vot. Are studii de filosofie și este de profesie medic veterinar.  Este activ în același partid din 1997, ceea ce îl plasează drept candidatul cu cea mai neîntreruptă carieră politică. A trecut prin Timiș în campanie, dar fără acțiuni de tip conferință de presă.

Elena Lasconi este candidata USR, susținută și de REPER, plus Forța Dreptei și PMP (aripa Tomac), după retragerea lui Orban. Apare pe poziția 1 pe buletinul de vot. Are și studii economice și a avut o îndelungată carieră și în presă. Este primar la Câmpulung Muscel în prezent. A venit în Timiș la acțiuni în pre-campanie.

Ludovic Orban s-a retras, luni, la o dezbatere televizată de la Digi 24, dar doar declarativ, căci buletinele de vot erau deja tipărite. Fusese candidat al Forței Dreptei și aripii Tomac din PMP. A spus că se retrage în detrimentul Elenei Lasconi. Apare pe poziția numărul 10 pe buletinul de vot. Fost premier și președinte PNL, este inginer de profesie. A fost la Timișoara în campanie.

Alexandra Păcuraru este candidata ADN și apare pe poziția 8 pe buletinul de vot. Cu liceul terminat în SUA, are licența în Arte, dar a studiat și ea la Colegiul Național de Apărare. A prezentat și la TVR 2 înainte de fi jurnalist la Realitatea TV, post deținut de tatăl său. Nu a avut acțiuni publice de campanie în Timiș, cu excepția unor panouri prin centru.

Sebastian Popescu e candidatul PNR și are poziția 9 pe buletinul de vot. Este medic veterinar de profesie și a terminat studiile la actuală Universitatea de Științele Vieții ”Regele Mihai I” din Timișoara. A activat și ca jurnalist. Nu a avut acțiuni publice în Timiș în campanie.

Silviu Predoiu este candidatul PLAN și apare pe poziția 14 pe buletinul de vot. Este de profesie geolog. A lucrat toată viața în SIE însă și a fost, conform propriilor declarații de pe blogul personal, spion al României. Nu a avut acțiuni publice de campanie în Timiș.

George Simion este candidatul AUR și apare pe poziția 2 pe buletinul de vot. A finalizat studiile de licență la ASE. Fost lider de galerie și activist civic, este actualmente deputat. A venit cu o oarecare frecență în Timiș în ultimii ani, inclusiv toamna aceasta.

Cristian Terheș este candidatul PNCR și apare pe poziția 13 pe buletinul de vot. CV-ul său nu e public, dar susține că e absolvent de Teologie și că a mai studiat Jurnalismul în SUA. A fost membru PSD și a ajuns, astfel, europarlamentar. A fost membru și AUR, și PNȚCD. A fost în Timiș în campanie.

În Timiș există 619 secții de vot. Duminică puteți vota între orele 7-21. Dacă mai există oameni în așteptare seara, li se va permite votul. Peste 1800 de cadre MAI sunt la datorie în acest weekend electoral în Timiș. Conform siteului AEP, în județul nostru vor fi duminică 630.642 de alegături cu drept de vot pe listele permanente.

 

Articolul precedentPictura prinde viață pe scena Muzeului Național de Artă Timișoara! Tablouri vivante – „Caravaggio – pictorul luminii” – Spectacol în Sala Baroc a MNArT
Articolul următorInvitaţie la o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.