În fiecare suporterii alb-violeți de la Druckeria, dar și mulți timișoreni care simt la fel, pornesc împreună pe un drum al memoriei și al recunoștinței. Marșul Eroilor este mai mult decât o simplă tradiție – este un gest de respect față de cei care în Decembrie 1989 au avut curajul să înfrunte dictatura și să ne deschidă tuturor calea către libertate.

„În vâltoarea prezentului, cu atâtea evenimente care ne distrag atenția și atâta zgomot de fond, uităm adesea de sacrificiul celor care ne-au oferit șansa să vorbim, să votăm, să comentăm, să fim noi înșine, să fim liberi. Vine uită e complice, iar acest marș este ocazia noastră de a ne aminti, împreună, că libertatea de astăzi poartă prețul unui ieri dureros”, transmit organizatorii.

Punctul de întâlnire pentru 16 decembrie este Piața Maria, ora 18.30, locul în care Revoluția Română a prins glas. De acolo, traseul va cuprinde opriri simbolice la Catedrala Mitropolitană, Opera Română, Memorialul Revoluției și Cimitirul Eroilor. Fiecare pas e un omagiu adus celor care nu mai sunt, dar care vor rămâne mereu în inimile noastre, precum și celor care au încasat gloanțe pentru a ne oferi un viitor mai bun.

„Acesta este un marș al Timișoarei, al timișorenilor, vă invităm pe toți să vă alăturați. Indiferent de vârstă, sex, religie, simpatii politice sau de orice alt fel – libertatea pe care o cinstim este a fiecăruia dintre noi. Vă încurajăm să vă îmbrăcați adecvat vremii și să veniți pregătiți pentru aproximativ două ore de mers și de scandări. Împreună păstrăm spiritul Timișoarei viu”, mai transmite Druckeria.

Articolul precedentMasterat nou la Universitatea de Medicină și Farmacie, pentru lupta anti-drog. Se fac investiții din fonduri europene
Articolul următorAnunț pierdere!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.