Liberala Mihaela Calescu a fost consilier județean mai puțin de o lună. Cunoscută în cercurile politice drept ”Bubu”, ea și-a dat demisia recent, după ce și ANI a declarat-o incompatibilă.
Calescu a fost consilier județean și în trecut, și de acolo i s-a tras o „surpriză„ frumoasă, chiar în ziua depunerii jurământului pentru un nou mandat. În 4 noiembrie Agenția Națională de Integritate a anunțat că Mihaela Calescu a fost incompatibilă, prin cumul de funcții. Mai precis, în timp ce era consilier județean în mandatul trecut, ea a fost și șefa la Loteria Română în teritoriu, dar și membru în consiliile de administrație ale Administrației Canalului Navigabil Bega (regie autonomă) și Horticultura (societate a Consiliul Local Timișoara).
Mihaela Calescu a venit și a depus jurământul de învestire la 4 noiembrie, într-o situație, finalmente, ridicolă. Ea s-a gândit la un proces împotriva deciziei ANI, ceea ce ar fi însemnat o tragere de timp. Până la urmă, la 3 decembrie, ea a decis să-și dea demisia, după cum se arată în fundamentarea proiectului de hotărâre prin care i se va termina, oficial, mandatul. Luni, 16 decembrie, acest lucru se va ratifica oficial prin votul din ședința ordinară de plen pe luna decembrie. Un vot doar formal, care evident, va fi de constatare doar.
Locul lui Calescu va fi luat de alt liberal, Laurențiu Timiș, în condițiile în care s-a candidat cu listă comună PNL-PSD. Timiș a fost consilier în mandatul trecut și va depune jurământul după ce instanța valdiează mandatul. Va urma și o altă încetare de mandat, a lui Mihai Negoescu de la AUR, care va deveni deputat în viitorul Parlament. Însă mandatul lui va fi mai lung, teoretic, decât cel al lui Calescu, o protejată a Alinei Gorghiu, aspect de notorietate în mediul politico-amdinistrativ din Timiș.
Și Laurențiu Timiș este în incompatibilitate.
Are contracte cu subordonata de asistență socială. Își alege copiii de acolo, primește copii cu măsură de protecție, încasează mii de lei pe lună pentru aceste afaceri.