La început de ianuarie, Universitatea Politehnica din Timișoara dădea vești foarte bune pentru sport: că au început lucrările la Stadionul Știință și că se va lansa o licitație pentru finalizarea sălii polivalente de 3000 de locuri. Din păcate, a trecut și Crăciunul și locația sălii arată la fel de dezolant.

Desigur, salvarea construcției nu depindea doar de universitate. Ministerul Educației trebuie să aprobe o nouă licitație și iată, anul super-electoral 2024 nu pare săfie adus resorturi motivaționale suficiente. Proiectul e foarte vechi, iar șantierul era deja început din 2020. S-a abandonat de mai multe ori, din cauza problemelor din tip insolvență sau faliment a firmelor, dar și din cauza modificării proiectului. O dată, pentru mărirea la 3000 de locuri și transformarea în sală polivalentă din sală exclusiv pentru handbal. Apoi, pentru noile normative ISU de după tragedia din Colectiv.

Cum-necum, sala e și acum o construcție fără poartă la intrare, așadar prin care circulă aerul, cu toate că greu s-a finalizat acoperișul. Din 2024, în față a apărut și o gheretă a unui paznic, semn că interesul de a păzi obiectivul există. Primăria a ieșit din asociere demult, deși urma să aibă 50% din proprietate. Altfel, la tribuna Stadionul Știința se lucrează de zor. Dar știm bine că 2025 va fi an de criză și cine știe cât va mai dura pentru ca pe strada Aurel Păunescu Podeanu să existe o polivalentă funcțională. Căci 15 ani par să fie un termen imposibil!

 

 

Articolul precedentCSC Dumbrăvița și-a stabilit, în mare, meciurile amicale din perioada de pregătire
Articolul următorO familie s-a ales cu casa distrusă în perioada festivă!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.