Mâine, la nivel mondial, dar mai ales în statele mai socialiste, se marchează Ziua Internațională a Femeii. În centrele Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, sărbătoarea a început deja. 

În general, senioarele au primit vizita celor mici și în cinstea lor s-a organizat un program artistic. „Ziua Internațională a Femeii este un moment deosebit pentru a celebra feminitatea, puterea și contribuția femeilor din comunitatea noastră. Ne-am dorit să le oferim doamnelor din centrele noastre momente speciale, pline de emoție, să le arătăm respectul și recunoștința noastră, prin activități care le aduc zâmbetul pe buze și le întăresc legăturile sociale”, a transmis Emese Eszteró, director general.

La Clubul Pensionarilor seniorii și copiii de la Grădinița cu Program Prelungit „Notre Dame” au pregătit un program artistic. Doamnele au primit cadouri din partea copiilor și a colaboratorilor noștri de la Doomstriker LEMC Banat-Timișoara. La Căminul “Inocențiu M. Klein” elevii de la Școala Gimnazială nr.21 “Vicențiu Babeș” din Timișoara au întreținut atmosfera și au adus daruri.

La Căminul “Inocențiu M. Klein” și Centrul de Zi Dr. Aurora Heim au mers cei de la  Ansamblul Timișul Tineret al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, care au dus și flori.
La Centrul de Zi ”Sf. Arh. Mihail și Gavril”, programul artistic a fost asigurat de copiii de la Grădinița cu Program Prelungit 33 Timișoara.

Mamele copiilor beneficiari la Centrul „Podul Lung” au participat la o ieșire în comunitate, au participat la discuții cu psihologul Laura Jacan și consultantul în aromaterapie Magda Rotariu. În plus, au primit și daruri. În fine, micușții de la Centrul de Zi ”Sfântul Nicolae” și Centrul de Zi Kuncz au făcut mărțișoare și felicitări pentru mame și bunici.

 

Articolul precedentColecții noi și promoții de primăvară la o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare
Articolul următorUn sportiv din Timișoara, pe podium la Cupa României de haltere

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.