Autoritățile au primit undă verde de la Ministerul Energiei pentru finanțare cerută în vedere ridicării unui parc fotovoltaic. Locația va fi în Freidorf, lângă stația de epurare a orașului.
Terenul este unul de 20 de hectare, deținut de municipalitate. Primăria a solicitat finanțare pentru parcul fotovoltaic, din Fondul de Modernizare al Ministerului Energiei. Iar cerere, pentru peste 30 de milioane d elei, a fost aprobată. „Noul parc fotovoltaic ne va ajuta să producem o bună parte din energia pe care o consumăm cu iluminatul stradal și să facem trecerea către independența energetică, dar și să reducem costurile de funcționare ale orașului. Este primul proiect public de acest tip și face parte din strategia noastră de tranziție către energie verde de care beneficiază toți timișorenii”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Proiectul se numește Proiectul “Dezvoltarea de capacități de producție de energie regenerabilă parc fotovoltaic 7mw – deponeul Aquatim Freidorf” și are un cost estimat de 32.228.090 de lei. Capacitatea va fi de 5,6 Mm cu o producție medie anuală de
aproape 7.800 MWh. Investiția va contribui și la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu circa 4.800 echivalent tone de CO2 anual. De asemenea, se estimează că două terimi din cele 1,2 milioane de lei cheltuite anual cu iluminatul public s-ar economisi, căci primăria și-ar produce acest curent singură, cu parcul.