Centrul de proiecte al Municipiului Timișoara a dat drumul la primele apeluri de finanțare din 2024. Ele pornesc pe rând, săptămâna aceasta.
În total, vorfi opt apeluri de finanțare în 2025, cu un total de 16,7 milioane d elei disponibili. Săptămâna aceatsa pornesc „Fondul pentru nevoi culturale de urgență”, „Mobilități pentru profesioniști din sectorul cultural”, „Cultura în prezent”, „Timișoara – Obiectiv Cinema”, „Tineret în acțiune”, iar următoarele trei programe vor fi deschise în luna mai: „Energie! Burse de creație”, „Școli creative”, respectiv în luna septembrie – „Repere în cultură”. „În 2025, ne dorim ca finanțările oferite prin Centrul de Proiecte să reflecte diversitatea și energia orașului. Susținem ideile curajoase, colaborările autentice și inițiativele care răspund real la contextul local. Credem în puterea culturii de a apropia oamenii și de a transforma orașul într-un spațiu în care toți timișorenii se pot regăsi”, a declarat Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte.
În 2024, au fost zece apeluri, pentru că și cele pentru sport, trecute la clubul SCM, au fost gesitonate de Centrul de Proiecte. S-au alocat 24.460.000 pentru 300 de proiecte ce au adunat 2.246 de evenimente cu 500.000 de participanți. „Continuăm misiunea începută odată cu anul Capitalei Europene a Culturii: transformarea culturii într-un motor de dezvoltare locală și consolidarea poziției Timișoarei pe harta culturală europeană. Apelurile din acest an vizează întreaga zonă creativă – de la educația culturală timpurie, care formează generații curioase și deschise, până la atragerea unor profesioniști de top care aleg să creeze aici, în dialog cu orașul. Timișoara rămâne un oraș deschis culturii și creativități”, a declarat Dominic Fritz, primarul Municipiului Timișoara.
Iată toate datele estimate de lansare:
Fondul pentru nevoi culturale de urgență – dată lansare: 7 aprilie
Mobilități pentru profesioniști din sectorul cultural – dată estimată lansare: 8 aprilie
Cultura în prezent – dată estimată lansare: 9 aprilie
Timișoara – Obiectiv Cinema – dată estimată lansare: 10 aprilie
Tineret în acțiune – dată lansare – dată estimată lansare 11 aprilie
Energie! Burse de creație – dată estimată lansare: 16 mai
Școli creative (program multianual 2025-2026) – dată estimată lansare: 23 mai
Repere în cultură (program multianual 2026-2027) – dată estimată lansare: 1 septembrie
Iată și apelurile, descrise de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara:
Fondul pentru nevoi culturale de urgență
Buget total estimat pentru anul 2025: 1.000.000 lei
Data de lansare a apelului: 7 aprilie
Termen limită aplicare: 21 noiembrie, respectiv până la epuizarea bugetului alocat.
Programul de finanțare pentru nevoi culturale de urgență oferă sprijin rapid pentru proiecte culturale desfășurate în Timișoara, adresându-se persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor și organizațiilor de drept privat sau public, cu excepția celor finanțate de la bugetul de stat. Proiectele eligibile trebuie să răspundă tuturor celor 5 obiective ale programului, să implice parteneri locali și să înceapă implementarea în cel mult 30 de zile de la solicitarea finanțării.
Mobilități pentru profesioniști din sectorul cultural
Buget total estimat pentru anul 2025: 300.000 RON
Data de lansare: 8 aprilie
Termen limită aplicare: 3 noiembrie, respectiv până la epuizarea bugetului alocat. Programul de finanțare „Mobilități pentru profesioniști din sectorul cultural” este o inițiativă de finanțare nerambursabilă destinată stagiilor de formare și granturilor de călătorie pentru specialiștii activi în domeniul cultural. Programul reprezintă o moștenire a Programului Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii și continuă direcțiile dezvoltate prin Power Station++ (2023-2024). Deschis persoanelor fizice și profesioniștilor independenți din țară și străinătate, programul sprijină artiști, manageri culturali, producători, curatori, critici de artă, cercetători și alte categorii esențiale pentru scena culturală, indiferent de statutul lor profesional.
Cultura în prezent
Buget total estimat pentru anul 2025: 3.000.000 lei
Data de lansare: 9 aprilie
Termen limită aplicare: 5 mai
Programul „Cultura în prezent” sprijină dezvoltarea unei oferte culturale locale diverse, incluzive și accesibile, promovând excelența. Finanțarea este destinată persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor, societăților comerciale și organizațiilor de drept privat sau public, exceptând cele aflate în subordinea Consiliului Local Timișoara. Proiectele eligibile trebuie să se desfășoare în Timișoara, să răspundă la cel puțin 4 din cele 5 obiective ale programului și să implice parteneri locali.
Timișoara – Obiectiv Cinema
Buget total estimat pentru anul 2025: 1.000.000 lei
Data de lansare: 10 aprilie
Termen limită aplicare: 7 mai
Acest program de finanțare pune la dispoziția operatorilor culturali locali sau naționali din domeniul cinematografic resurse financiare și infrastructură modernă – cinematografele redeschise Victoria, Timiș și Studio – pentru organizarea edițiilor locale ale festivalurilor de film consacrate sau a altor inițiative din domeniul cinematografic, inclusiv cele de educație cinematografică sauprofesionalizare a sectorului. Se urmărește astfel diversificarea ofertei cinematografelor cu programe originale care să contribuie la dezvoltarea unei comunități locale de cinefili tot mai numeroase și incluzive și la creșterea vizibilității Timișoarei ca destinație pentru cinefili.
Tineret în acțiune
Buget total estimat pentru anul 2025: 1.000.000 lei
Data de lansare: 11 aprilie
Termen limită aplicare: 9 mai
Programul „Tineret în acțiune” oferă finanțare nerambursabilă pentru proiecte dedicate tinerilor, susținute din bugetul local al Municipiului Timișoara. Scopul programului este de a încuraja implicarea activă a tinerilor din toate categoriile sociale în viața culturală și în activități creative. Finanțarea este destinată organizațiilor neguvernamentale de și pentru tineret, precum și asociațiilor și fundațiilor cu experiență în proiecte pentru tineri, cu echipe formate majoritar din persoane cu vârsta între 14 și 35 de ani. Unitățile de învățământ din subordinea Consiliului Local Timișoara pot participa doar ca parteneri.
Energie! Burse de creație
Buget total estimat pentru anul 2025: 1.000.000 lei
Data de lansare: 16 mai
Termen limită aplicare: 6 iunie
Programul „Energie! Burse de creație” continuă și în 2025 să sprijine artiștii din domeniile arte vizuale, literatură, muzică și arte sonore, teatru, dans, performance, arte digitale și new media, prin finanțare nerambursabilă din bugetul local al Municipiului Timișoara. Inițiativa își propune să consolideze profilul orașului ca un centru artistic dinamic, conectat la scena culturală contemporană. Bursele sunt destinate creatorilor activi în aceste domenii, fie absolvenți ai unor instituții de învățământ artistic și cultural, fie artiști cu o experiență de cel puțin trei ani. Beneficiarii trebuie să organizeze cel puțin un eveniment public în Timișoara, precum expoziții, spectacole, lecturi sau artist talks. Programul nu este accesibil celor care au beneficiat anterior de bursele Energie! din 2023 sau 2024.
Școli creative (program multianual)
Buget total estimat pentru perioada 2025-2026: 1.000.000 lei
Data de lansare: 23 mai
Termen limită aplicare: 20 iunie
„Școli creative 2025-2026” sprijină parteneriatele între instituțiile de învățământ și sectorul cultural, transformând cultura într-o resursă esențială pentru educație. Programul finanțează proiecte care facilitează accesul copiilor și tinerilor la cultură, promovând participarea activă și dezvoltarea unor practici educaționale incluzive și eficiente. Prin această inițiativă, școlile beneficiază de oportunități noi pentru a integra educația culturală și a crea un mediu propice exprimării creative.
Repere în cultură (program multianual)
Bugetul total estimat pentru perioada 2026-2027: 8.400.000 lei
Data de lansare: 1 septembrie
Termen limită aplicare: 3 octombrie
Programul „Repere în cultură” oferă finanțare multianuală pentru proiecte culturale de referință, menite să crească vizibilitatea și să consolideze imaginea Timișoarei pe scena culturală naționalăși internațională. Inițiativa sprijină evenimente și inițiative cu impact, care contribuie la afirmarea orașului ca un important centru cultural, pe harta culturală națională și internațională.



