În acest sfârșit de săptămână se va redeschide din nou punctul temporar de trecere a frontierei spre Serbia, pe pista de biciclete de pe malul Begăi, la Uivar. Atenție, frontiera nu va fi deschisă și noaptea!
A devenit deja o tradiție ca la ultimul sfârșit de săptămână don lunile perioadei calde a anului, punctul să fie deschis. În acest caz, va fi vorba de datele de 26 și 27 aprilie, sâmbătă și duminică. Poliția de frontieră va fi acolo între orele 8-20, astfel că ori vă cazați peste noapte, ori vă reîntoarceți seara, ori reintrați în România printr-un punct permanent de trecere a frontierei. Ca la orice trecere a frontierei, trebuie să aveți buletinul sau pașaportul asupra dumnevoastră, iar în cazul minorilor, documentele cerute de lege.
Altfel, acest punct de trecere a frontierei, atât în ceea ce privește pista de biciclete ce leagă Timișoara de Zrenjanin, dar și cel naval, pe Bega, ar putea fi permanent, doar că autoritățile nu sunt în stare să construiască acolo un punct de trecere pentru polițiștii de frontieră. Administrația Nica a CJT a promis așa ceva, dar iată, nu s-a și întâmplat. Reamintim, Bega a fost readusă la stadiul ce permite navigația în România printr-un proiect transfrontalier România-Serbia.