Duminică, polițiștii Secției 12 Poliție Rurală Periam au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 46 de ani, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de distrugere și încălcarea ordinului de protecție.

În fapt, în aceeași zi, polițiștii au fost sesizați de o femeie, în vârstă de 46 de ani, cu privire la faptul că soțul său, de aceeași vârstă, ar fi încălcat prevederile ordinului de protecție emis pe numele său, prin care i s-a impus menținerea unei distanțe de minimum 100 de metri față de aceasta. Bărbatul s-ar fi deplasat la domiciliul acestora din localitatea Gelu, unde, în urma unor discuții contradictorii, ar fi distrus un geam al unei uși.

În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Arad.

Articolul precedentAutoritățile promit tramvaie noi și pe linia lui 7! Se cumpăra mijloace de transport noi, pe fonduri europene
Articolul următorEditura UVT a fost distinsă cu Premiul pentru cea mai bună editură

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.