Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident petrecut astăzi la prânz la Giroc. Un șofer a ”uitat” de regula priorității de dreapta și, din cauza lui, o mama și fetele sale au fost rănite.
Vinovatul (mașina neagră) are 25 de ani și conducea pe strada Gloria, dinspre strada Dunărea către strada Semenic. La intersecția cu strada Muncitorilor, nu a dat prioritate de drepta și a lovit din plin o mașină condusă de un șofer de 45 de ani (albă). Mașina ce ar fi avut prioriatte a fost proiectată într-un stâlp, iar cea care a provocat accidentul a lovit un cap de pod, conform poliției, iar apoi s-a oprit în zidul unei case.
Soția în vârstă de 41 de ani a șoferului din mașina lovită, dar și fetițele lor de 7 și, respectiv, 11 ani, au fost rănite și duse la spital. Poliția a întocmit un dosar penal de vătămare corporală din culpă.