Avem parte de o lună mai extrem de urâtă și rece. Chiar dacă au trecut ”Sfinții de Gheață”, zilele când tradițional este mai frig în Banat, și săptămâna viitoare va ploua și va fi frig.
Luni la Timișoara va ploua și nu vor fi mai mult de 19 grade. Marți mai apare puțin soarele, temperaturile mai urcă lent, dar de miercuri, revin ploile. Vineri revenim la 18 grade, și abia sâmbătă se opresc precipitațiile. Duminică, reapare soarele, dar nu vor fi mai mult de 20 de grade. Așadar, o lună mai cu mai puțin soare ca niciodată.
De joi, vor mai urca temperaturile nocturne. Cea mai rece dimineață va fi marți, cu doar 9 grade.