Piețe S.A. Timișoara face cunoscută înființarea a două piețe volante noi, sezoniere, în perioada 1 august-30 septembrie, în Timișoara, pentru sprijinirea producătorilor locali și accesul facil la produse proaspete.
Noile piețe vor funcționa după cum urmează:
1. Piața Volantă Freidorf, str. Mircea Hoinic, în fiecare vineri între orele 07:00 – 18:00;
2. Piața Volantă Termal, în parcarea fostului ștrand Termal, în fiecare vineri între orele 07:00-18:00.
Piețele sunt destinate exclusiv producătorilor locali, care vor avea posibilitatea de a-și vinde produsele direct către consumatori. Astfel, se promovează un comerț corect, se încurajează consumul de alimente sănătoase.
„Prin organizarea acestor piețe volante ne dorim să venim în sprijinul cetățenilor, oferindu-le acces la produse proaspete și totodată să încurajăm munca producătorilor locali care merită susținuți”, a declarat Octavian Ghiran, director general al Societății Piețe S.A.
Producătorii interesați sunt invitați să depună cererile de închiriere împreună cu documentele aferente la sediul Piețe SA Timișoara, Str. Lt. Ovidiu Balea nr. 2, de luni până vineri, până la ora 15:00.
Documente necesare:
● Cerere tip;
● Copie Carte de Identitate;
● Atestatul de Producător și Carnetul de Comercializare;
● Certificat Unic de Înregistrare;
● Copie Act Constitutiv;
● Copie Certificat Constatator;
● Verificare metrologică pentru cântar;
● Copie registrul agricol.
Societatea Piețe S.A. Timișoara invită cetățenii să viziteze cele două piețe și să sprijine astfel producătorii locali prin achiziționarea de produse proaspete și sănătoase.
Primăria a anuţat zilele trecute că această inițiativă are caracter pilot, iar continuarea ei va fi analizată în funcție de interesul timișorenilor și de implicarea producătorilor locali.
