Finalul lunii august 2025 aduce etapa de încheiere a proiectului ERASMUS+ KA220-HED PROJECT, “Partnership for innovation on the exchange of best practices and the design of joint collaborative initiatives at European level related to the awareness of the effects of contamination on human health” Project no. 2023-1-RO01-KA220-HED-000164767, acronim INNO-SAFE-LIFE.
În cadrul acestui proiect, Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București a fost partener activ, într-un consorțiu format din cinci universități și un partener economic, din patru țări (România, Italia, Slovacia, Croația), sub coordonarea Universității de Medicină și Farmacie “Victor Babeș” din Timișoara.
Obiectivele proiectului au fost atinse, în ceea ce privește: (i) Învățământ Superior (ÎS): Promovarea unor sisteme interconectate de învățământ superior; (ii) ÎS: Stimularea practicilor inovatoare de predare și învățare; (iii) ÎS: Sprijinirea capacităților digitale și verzi ale sectorului de învățământ superior. Proiectul a urmărit impactul demonstrat al poluării asupra sănătății umane și relevanța solurilor sănătoase pentru asigurarea securității alimentare. Metodologia de cercetare adoptată a avut un caracter interdisciplinar, integrând domenii precum agrobiotehnologiile, horticultura, chimia, toxicologia, nutriția, genetica, farmacia și medicina.
Realizările proiectului: (i) atingerea priorităților legate de incluziune și diversitate, dezvoltare durabilă, participare la viața democratică, valori comune și angajament civic; (ii) formare continuă pentru dezvoltarea unor tehnici și protocoale inovatoare la nivel instituțional, național și internațional, pentru realizarea unor programe educaționale și de formare atractive și benefice; (iii) acțiuni de conștientizare pentru a evidenția importanța construirii unui mediu verde.



