Vestul ţării va fi legat de un nou hub aerian internațional. Începând de anul viitor, Turkish Airlines va opera pe ruta Timișoara-Istanbul. Vestea a venit de la preşedintele CJT, Alfred Simonis.
„Am purtat mai multe discuții cu reprezentanții companiei turcești iar aceștia s-au arătat încrezători în potențialul județului Timiș, atât din punct de vedere al oportunităților de business, dar și al dezvoltării unor importante proiecte turistice.
Această legătură aeriană reprezintă mai mult decât o simplă rută nouă, este o punte directă din Europa spre Asia și Orientul Mijlociu, oferind timișenilor conexiuni rapide către întreaga lume. Totodată, colaborarea cu Turkish Airlines confirmă încrederea pe care marile companii o acordă potențialului de dezvoltare a Timișului”, transmite Alfred Simonis.
Turkish Airlines este în top 10 companii aeriene și acoperă 300 de destinații din întreaga lume. Compania va începe să opereze din luna aprilie cu 5 curse săptămânale.