Primarul Girocului, Dan Vîrtosu a anunțat că s-a finalizat licitația pentru elaborarea noului Plan Urbanistic General (PUG) al comunei.
“Planul Urbanistic General (PUG) al Comunei Giroc este un pas esențial pentru dezvoltarea corectă și echilibrată a comunei noastre. Licitația pentru elaborarea noului PUG a fost finalizată. Au participat 5 firme, iar câștigătoare este SC AEDILIS PROIECT SRL, cu o valoare de 950.000 lei + TVA. Nu este o firmă locală. Nu este o firmă „de București”. Nu s-a dat „pe pile”, așa cum spun cei care preferă zvonurile în locul faptelor. Am promis transparență și asta oferim. Fiecare procedură a fost derulată corect, public și conform legislației din România“, a transmis Dan Vîrtosu.
Termenul de realizare a noului PUG este de doi ani, iar în tot acest timp, primarul comunei, Dan Vîrtosu va oferi toate detaliile despre stadiul lucrărilor, planurile și viziunea de dezvoltare.
“Comuna Giroc are nevoie de lucruri concrete, de direcție și de stabilitate. În momentul în care am decis să îmi asum această funcție, am știut clar un lucru: nu poți construi o comunitate puternică fără ordine, fără viziune și fără curajul de a face ceea ce trebuie, chiar dacă asta uneori nu este pe placul tuturor“, a declarat Vîrtosu.

