Sute de credincioși s-au adunat zilele trecute la Mănăstirea Timișeni Șag în zi de mare sărbătoare. A fost proclamată canonizarea preotului Calistrat Bobu, o figură emblematică a ortodoxiei bănățene, iar slujba a fost săvârșită de Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan Sălăjan.

“Comunitatea din Șag a fost gazda unei sărbători deosebite, dedicată hramului Mănăstirii Timișeni. Această zi importantă pentru comunitatea noastră a reunit credincioși din întreaga țară, care s-au adunat pentru a celebra împreună hramul mănăstirii noastre dar și proclamarea locală a Sfântului Calistrat de la Timișeni și Vasiova, fost duhovnic al Mănăstirii Timișeni. Sărbătoarea de la Mănăstirea Timișeni rămâne un moment de referință în viața comunității din Șag, un simbol al credinței și al tradiției care dăinuie peste generații“, a spus primarul din Șag, Flavius Roșu.

La acest eveniment a participat un sobor impresionant de ierarhi, condus de Mitropolitul Banatului, ÎPS Ioan, ÎPS Timotei, Arhiepiscopul Aradului, precum și Preasfințitul Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Paisie Lugojanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei și Preasfințitul Emilian Crisanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Aradului alături de numeroși preoți.

Sfântul Cuvios Calistrat de la Timișeni și Vasiova a fost canonizat anul trecut de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, fiind înscris în calendar cu data de pomenire în 10 mai. Pentru smerenia și blândețea inimii lui, se spune că a primit de la Dumnezeu darul vindecării și al izgonirii duhurilor necurate dintre oameni.

Ultima canonizare a avut loc în Banat în urmă cu 70 de ani, când a fost trecut în rândul sfinților ierarhul Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului.

Articolul precedentAUR denunță încălcarea continuă a democrației de către Guvernul PSD-PNL-USR-UDMR
Articolul următorDiana Buzoianu, în vizită la UPT: „Studiile și cercetările din universități sunt importante pentru fundamentarea deciziilor luate de Ministerul Mediului”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.