Curtea de Apel Timișoara a respins solicitarea primarului Timișoarei de a anula raportul Agenției Naționale de Integritate. Decizia poate fi atacată de Dominic Fritz doar la Curtea Supremă.

Inspectorii de integritate l-au declarat pe Dominic Fritz în conflict de interese administrativ, pentru că în anul 2020, după ce a fost ales primar al Timișoarei, a aprobat un referat de modificare a unui PUZ, pe care l-a înaintat Consiliului Local spre aprobare. Documentația tehnică pentru beneficiarul acestui PUZ a fost realizată de către firma unui consilier local USR, care l-a împrumutat pe candidatul Dominic Fritz cu o sumă în lei, în respectiva campanie electorală.

Dominic Fritz a atacat în instanță constatările ANI, iar marți a venit prima decizie a instanței

„Respinge, ca neîntemeiată, cererea de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamantul Fritz Dominic Samuel. Respinge, în întregime, contestaţia formulată şi completată, înaintată de reclamantul FRITZ DOMINIC SAMUEL, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE, având ca obiect – anulare raport de evaluare”, a stabilit Curtea de Apel Timișoara, potrivit minutei încărcate pe portalul justiției.

Fritz va plăti și 5.000 de lei cheltuieli de judecată. Reclamantul are la dispoziție 15 zile să facă recurs, el declarând că va face acest lucru.

Dacă decizia va rămâne definitivă și după apelul pe care îl va face, Fritz va fi sancționat cu reducerea indemnizației cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni, a explicat primarul într-o postare pe Facebook, unde mai spune că unii să nu își facă speranțe că nu va pleca din funcție.

„Posibila sancțiune, dacă aș pierde în a doua instanță, este definită în Codul administrativ ca abatere disciplinară și se sancționează cu diminuarea indemnizației cu 10% pe o perioadă de maximum 6 luni. Spun asta ca să nu-și facă false speranțe unii – nu plec niciunde! Vă mulțumesc pentru susținere și vă asigur că rămân ferm focusat pe a livra rezultate pentru timișoreni”, a explicat primarul.

Articolul precedentSalonul Industriei Ușoare, ediție specială de primăvară, cu idei de cadouri pentru Dragobete, 1 Martie și 8 Martie
Articolul următorMihai Negoescu (deputat AUR): „Decizia Justiției în cazul lui Dominic Fritz confirmă că USR nu-și respectă propriile standarde de integritate”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.