În urmă cu 70 de ani a vorbit. Și a fost arestat. Acum a vorbit din nou. Și a fost aplaudat. Același personaj, același spațiu, alt timp. Ioan Holender a revenit la Universitatea Politehnica Timișoara, în spațiul fostei Cantine, acum ARChA, un spațiu cu o puternică încărcătură emoțională, care i-a schimbat destinul.
Evenimentul la care a luat parte joi, 7 mai 2026, „Acolo unde a început curajul de a spune NU”, i-a produs o dublă emoție. Pe de o parte recitalul vocal Winterreise, susținut de baritonul Liviu Holender, fiul său, acompaniat la pian de Lukas Rommelspacher, pe muzica lui Franz Schubert. Pe de altă parte dialogul purtat cu rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan, o întâlnire între memorie, cultură și spirit civic, dedicată celor 70 de ani de la prima revoltă pur studențească din Timișoara.
În cadrul dialogului, Ioan Holender a evocat câteva dintre episoadele definitorii ale carierei sale. Personalitate remarcabilă a culturii internaționale și cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena, acesta și-a păstrat mereu rădăcinile legate de Politehnică, de Timișoara și de România. Aici a fost student al Facultăţii de Mecanică, pe atunci dorindu-şi să devină inginer. Soarta avea să decidă însă altfel. Au urmat evenimentele din 1956, revolta studenţească, iar tânărul Holender, care luase cuvântul la celebra întrunire din Cantina Politehnicii a fost arestat, apoi exmatriculat, fără posibilitatea de a se reînscrie în vreo facultate din România.
Acele amintiri i-au rămas întipărite în memorie. Își amintește că era student în anul III la Facultatea de Mecanică, secția de mașini cu abur, și aveau un colocviu cu profesorul Francic Kovacs, la Mecanisme. Colocviul s-a anulat pentru o ședință în amfiteatrul 115 al Facultății de Mecanică, unde a auzit pentru prima dată critici la adresa regimului. Discursurile împotriva sovieticilor au atras rapid tot mai mulți studenți. Amfiteatrul a devenit neîncăpător, iar întâlnirea s-a mutat în Cantina Politehnicii, unde s-au adunat peste 1000 de persoane. Printre cei care au luat cuvântul a fost și el. A urmat inițial arestarea și, chiar dacă a fost lăsat să dea examenele, a fost exmatriculat, alături de alți colegi.
Chiar și acum însă își amintește cu recunoștință de profesorii extraordinari pe care i-a avut, cărora le poartă un respect enorm. Iar recent a ținut să participe la un curs, pentru a vedea cum s-a schimbat în 70 de ani modul de predare. Ce l-a frapat a fost faptul că profesorul nu purta costum și cravată.
Ioan Holender a evocat și durerea pe care a resimțit-o când a trebuit să părăsească România, țară pe care a iubit-o mereu. De altfel, în calitate de director al Operei de Stat din Viena a promovat și angajat o serie de soliști și instrumentiști români, fiind chiar acuzat uneori de presa austriacă de „românizarea” Operei.
Șapte decenii după momentul care i-a schimbat destinul, Ioan Holender s-a întors în același loc nu ca student exmatriculat, ci ca personalitate celebrată. În spațiul unde, în 1956, curajul de a vorbi liber i-a adus arestarea, vocea sa a fost acum ascultată și aplaudată.
