Ieri, 16 iunie, s-a desfășurat Conferința Municipală de Alegeri a PSD Timișoara, în prezența președintelui PSD Timiș, Alfred Simonis. În cadrul evenimentului a fost votată noua structură de conducere a organizației pentru următorul mandat. Noua echipă își propune să dinamizeze activitatea politică la nivel local și să ofere o alternativă administrativă solidă pentru cetățenii municipiului.
În urma votului exprimat de delegați, în funcția de președinte al PSD Timișoara a fost reales Mihai Ritivoiu, fostul prefect care a plecat din acea funcție ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Poziția de primvicepreședinte este preluată de Roxana Iliescu, iar funcția de secretar executiv îi revine Gabrielei Popovici. Echipa de conducere este completată de un birou politic reprezentativ, format din oameni din diverse domenii de activitate, pregătiți să coordoneze strategiile partidului la nivelul municipiului. Structura biroului politic al PSD Timișoara are în componență vicepreședinții Adriana Candea Sipos, Romanița Jumanca, Alexandru Moldovan, Caița Panici, Radu Țoancă, Luminița Țundrea și Romeo Ursu. De asemenea, în birou se regăsesc consilierii municipali: Răzvan Barta – președinte TSD Timișoara, Sorin Ionescu și Andra Lăpădatu – președinte OFSD Timiș; precum și membrii Simona Ecaterina Bejan, Ciprian Botezatu, Loredana Bugarschi, Adeline Chilom, Simona Diaconu, Mărioara Groza, Mitică Ioviță, Iulia Maior, Mihai Știr, Petrică Străin, Abel Țucu, Gheorghe Diaconescu – președinte OPSD Timișoara.
„Echipa nou-aleasă reunește atât oameni cu o vastă experiență politică și administrativă, cât și tineri dinamici. Ne asumăm cu deplină responsabilitate rolul de a reprezenta interesele timișorenilor și de a construi un proiect politic puternic, bazat pe dialog, profesionalism și soluții reale pentru comunitatea noastră”, a declarat fostul și actualul președinte PSD Timișoara, Mihai Ritivoiu.



