Luni, 17 august 2026, de la ora 18:00, habitat B1 din Bastionul 1 găzduiește „Cenaclul Generațiilor”, un eveniment realizat împreună cu Asociația Generații pentru Generații (G4G), care propune activități artistice și sociale deschise tuturor, cu o atenție specială acordată persoanelor vârstnice.

Evenimentul invită publicul la o seară de muzică live, cântece vechi și noi în acorduri de chitară, șlagăre cunoscute și poezie, într-un cadru informal și prietenos. „Cenaclul Generațiilor” își propune să creeze un spațiu în care oameni de vârste diferite să se întâlnească, să cânte, să asculte, să povestească și să petreacă timp împreună.

Publicul este încurajat să se alăture momentelor muzicale și să cânte împreună cu membrii și voluntarii G4G. Persoanele care cântă la un instrument (chitară, vioară, orgă, fluier sau orice alt instrument) sunt invitate să se implice în program, fie ca acompaniatori, fie printr-un moment solo. Cei interesați sunt rugați să transmită un mesaj direct către habitat B1, pe Facebook sau Instagram, pentru a se putea programa în cadrul serii.

Prin această întâlnire, „Cenaclul Generațiilor” continuă direcția evenimentelor comunitare găzduite de habitat B1, care urmăresc să creeze contexte de dialog și apropiere între generații. În acest context, arta devine un spațiu comun de întâlnire, în care experiențele, amintirile și formele diferite de expresie pot fi împărtășite.

„Cenaclul Generațiilor” are loc luni, 17 august 2026, de la ora 18:00, la habitat B1 – Galeria Bastion 1, Str. Hector nr. 1, Timișoara.

Intrarea este liberă, iar evenimentul este deschis tuturor, indiferent de vârstă.

Articolul precedentPrim-ministrul Ilie Bolojan vizitează noul cămin UVT, cu prilejul finalizării lucrărilor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.