Un absolvent al Universităţii Politehnica Timişoara a primit titlul de IEEE FELLOW. Acesta este conferit de Consiliul de administrație al IEEE persoanelor cu realizări notabile în oricare din domeniile de interes ale organizației și reprezintă cel mai înalt grad de membru, fiind recunoscut de comunitatea tehnică ca un titlu de mare prestigiu și un pas important de realizare în carieră.
Este vorba despre prof. dr. ing. Alin Albu-Schaeffer de la Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii, secţia Electronica Aplicată. El a primit în luna ianuarie 2016 titlul de IEEE FELLOW pentru contribuții deosebite în domeniul roboticii (“compliant and lightweight robots”).
Reputatul cercetător se numără printre alumnii care păstrează o strânsă legătură cu universitatea care l-a format ca inginer, fapt demonstrat de participarea la diferite conferinţe sau evenimente organizate de UPT. Prof. dr. ing. Alin Albu-Schaeffer este director al German Aerospace Center, șef de departament la Mechatronic Components and Systems DLR, Institute of Robotics and Mechatronics din Germania.“Ne bucurăm pentru reuşitele absolvenţilor noştri şi ne încearcă un sentiment de mândrie de fiecare dată când inteligenţa şi talentul foştilor şi actualilor noştri studenţi sunt recunoscute şi de către alţii. Titlul obţinut de profesorul Schaeffer este unul râvnit de ingineri din întreaga lume şi reprezintă încă o confirmare a contribuţiei valoroase pe care Alin Albu-Schaeffer a adus-o ştiinţei”, spune rectorul UPT, Viorel Şerban.
Reamintim, IEEE este o organizație internațională de mare renume care sprijină evoluția tehnologiilor bazate pe electricitate. Este cea mai mare organizație de tehnicieni profesioniști din lume, numărând peste 400.000 de membri din 160 de țări. Organizația este lider în lume pe o mare varietate de domenii: sisteme aerospațiale, calculatoare, telecomunicații, inginerie biomedicală, electrotehnică, electronică, informatică precum și domeniile învecinate și legate de acestea.