O persoană a murit și una a ajuns la spital în urma unui accident care a avut loc duminică între localitățile Horia și Șiria și în care au fost implicate patru autoturisme, informează ISU Arad.

”În urma accidentului au rezultat șase victime, dintre care două încarcerate. Pompierii au acționat pentru extragerea acestora, însă, din nefericire una dintre victime a fost declarată decedată la locul evenimentului de către echipajul medical. Astfel, o victimă, conștientă și cooperantă, a fost transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare. Celelalte persoane implicate au refuzat transportul la spital”, precizează ISU Arad.

La fața locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, două echipaje SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă. La locul evenimentului au mai ajuns o ambulanță și pompierii voluntari din cadrul SVSU Șiria.

Articolul precedentProstul zilei: beat, fără permis și cu mașina în… șanț!
Articolul următorAUR lansează programul pilot „Înapoi Acasă”, un răspuns la eșecul statului român față de Diaspora

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.