inundatii-proiect

Pe râul Timiș, s-a atins vârful maxim de viitură în dreptul stației hidrometrice Lugoj, fiind depășită cota de pericol cu circa 1,5 metri. Nivelul apei a depășit cu 13 cm nivelul maxim istoric înregistrat în anul 2005. În acest moment, cotele sunt în scădere.

În cursul dimineții (ora 9.00), nivelul râului Timiș a depășit cota coronamentului digului aflat pe malul stâng, pe un sector aflat la circa 3 km în aval de localitatea Lugoj. În acest condiții, după trei ore, prin eroziune, s-au format două breșe (de circa 30 metri fiecare, situate la distanță de aprox.100 metri) prin care apa se scurge pe terenuri agricole, fără a fi inundate localități.

Preventiv au fost evacuate obiectivele socio-economice din zonă (două ferme).
Tot în scop preventiv s-a oprit alimentarea cu apă dintr-un cartier din municipiul Lugoj.
Nu există riscul inundării zonelor locuite situate în aval.

Echipele Apele Române Banat intervin cu materiale și utilaje (3 buldoexcavatoare, 6 excavatoare, circa 70 de persoane, 2 motopompe în zona Pogăniș și Nădrag) pe sectorul Șag-Grăniceri, până la frontiera cu Serbia. Echipele de intervenție asigură tranzitarea în condiții de siguranță a viiturii formate pe râul Timiș.

Articolul precedent320 de cazuri noi de coronavirus, confirmate de autorități! Puțin peste 11.000 de teste au fost făcute de ieri până azi
Articolul următorNoi obiecte care completează interioarele bănățene din secolul al XIX-lea, la Muzeul Național al Banatului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.