În Săptămâna Mare și bună parte a vacanței școlare ce s eva termina în câteva zile, parcurile din Timișoara au arătat jalnic, cu iarba crescută ca între-o preerie americană. Aspect ironizat de vicepreședintele CJT Alin Popoviciu și care l-a făcut pe Fritz să renunțe la idee aberantă, de sorginte ecologistă, promovată acum câteva săptămâni.
Popoviciu este ironic, că se pot pierde copiii prin iarbă, dar și că se pot face trasee cicliste. ”Viitorul pistelor de biciclete pare că l-am aflat astăzi. Pare că vor ca iarba să crească undeva la 2 metri, să facă piste de biciclete prin parcuri să fie ca un labirint. Cam acesta e plenul. În Timișoara, așa zice lumea. S-a inventat un nou joc, caută-și copilul prin parc. Să vedem dacă poți să-l găsești, în cât timp. E un joc inventat de Primăria Timișoara. Am înțeles că e ceva ce vor să promoveze cât mai mult. Du-te cu copilul în parc și încearcă să-l găsești”, a spus Popoviciu. Imaigni cu parcurile care arătau jalnic, fără să fie primul an, au fost postate și de Dan Negru, dar și de mulți cetățeni.
Reîntors în Timișoara după ce a tot încercat să o sape pe elena Lasconi la șefia USR, Fritz a descoperit ce dezastru e în parcuri și a dat ordin să se tundă iarba normal. ”Biodiversitate, da – aspect neîngrijit, nu. Mulți dintre voi mi-ați scris în ultimele două săptămâni despre starea spațiilor verzi. Ce era gândit ca un proiect pilot limitat pentru unele zone în care să lăsăm natura pentru mai multă biodiversitate, s-a transformat într-o delăsare completă din partea celor care au în grijă spațiul verde. De aceea am dispus ca în următoarele săptămâni să fie tuns tot, începând cu parcurile din centru, cu excepția unor mici zone dedicate pentru albine sau arici. Echilibrul dintre ecologie și nevoile orașului e delicat și trebuie să ne adaptăm constant. Asta presupune să avem curajul să testăm idei noi, dar și responsabilitatea să le ajustăm atunci când nu funcționează, din prima”, a postat edilul.
Altfel, acum câteva săptămâni, administrația Fritz a dat un comunicat de presă aberant, că a decis ca iarba să se tundă în ”diagonală”, ca să se protejeze biodiversitatea. O ideea ce oricine are minimă rațiune a văzut din prima că e aberantă. Primăria Timișoara a avut însă nevoie ca să lase orașul într-un aspect neiîgrijit de Paști pentru a vedea…evidența.