Președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra, și prefectul Eva-Georgeta Andreaș s-au întâlnit astăzi la Palatul Administrativ cu ambasadorul Republicii Belarus la București,  Andrei M. Grinkevich, aflat la cea de-a doua vizită la Timișoara de la învestirea în funcție în urmă cu aproape un an de zile.

Dacă în cadrul primei întrevederi cu autoritățile din Timiș, ambasadorului i-au fost prezentate informații privind dezvoltarea socio-economică a județului și proiectele aflate în derulare din fonduri europene, guvernamentale și locale, de această dată s-au avansat propuneri concrete de colaborare bilaterală. Una dintre aceste propuneri se referă la organizarea unei vizite în Belarus, la care să ia parte reprezentanți ai autorităților locale, Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, mediului universitar și ai unor companii interesate să dezvolte afaceri cu firme din Belarus.

Atât președintele Consiliului Județean Timiș, cât și prefectul au agreat organizarea unei misiuni economice în Belarus, care poate fi o oportunitate de amplificare a schimburilor comerciale bilaterale.

Consider că rolul administraţiei județene este acela de a fi motorul dezvoltării economice și, de aceea, am iniţiat proiecte care au vizat în principal infrastructura. Organizarea unei misiuni economice în Belarus, la care să ia parte companii din Timiș poate conduce la dezvoltarea de schimburi comerciale bilaterale și la crearea de companii cu capital mixt. Tocmai pentru sprijinirea mediului economic, am decis la în cursul lunii noiembrie  să constituim, la nivelul județului Timiș, împreună cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timișoara, un  consiliu consultativ economic”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

În cadrul întrevederii s-a mai discutat despre alte arii de cooperare, ca de exemplu educația, cultura sau turismul.

Articolul precedentPercheziții la locuințele unui bătrân de 72 de ani! Ce au descoperit polițiștii?
Articolul următorPietonii, în vizorul polițiștilor! Au fost amendați zeci de timișeni în ultimele zile

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.