Ca de obicei, de sărbători, autoritățile au făcut o razie de weekend. În noaptea de sâmbătă spre duminică, s-au dat numeroase amenzi în Timișoara. 

Controlul s-a făcut de sâmbătă, de la ora 20, până duminică, la 4 dimineața. S-au făcut inclusiv filtre în zonele intens circulate. Polițiștii au dat 76 de amenzi, în cuantum de 70.409 lei. 53 dintre amenzi au fost rutiere, iar 23, pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Cu efective mari, s-au depistat doar două înfracțiuni la toată razia, un șofer ce conducea cu substanțe ”la bord” și o persoană ce deținea droguri. Trei șoferi au rămas fără permis și 25 de certificate de înmatriculare au fost retrase.

Poliția Economică a dat două amenzi. La o firmă, de 2000 de lei, pentru probleme cu registrul unic de control. Alta a fost amendată cu 5000 de lei pentru probleme cucasa de marcat. În aria de acoperire a Secției 5 de poliție au fost date trei amenzi la două societăți comerciale, pentru neregli la pază.

Razia a fost una majoră, cu polițiști rutieri, de ordine publică, investigații criminale, polițiști economici, cirminaliști, luptători SAS, jandarmi, lucrători ISU, polițiști locali, plus inspectori ITM.

Articolul precedentGreșeală de începător! Nu a „mașina” oprită în afara șoselei…
Articolul următorCSU UVT Timișoara revine în Divizia A1 de volei masculin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.