ISU Timiș a verificat toată săptămâna trecută mai multe terase închise, pentru a vedea dacă se și fumează. S-au depistat, cu acest prilej, și alte deficiențe.
S-au verificat, preponderent, terasele de la mallurile timișorene și s-a mai mers în Complexul Studențesc. Inspectorii ISU Timiș au dat 12 amenzi de 79.500 de lei în cuantum total, plus 42 de avertismente. Pe lângă faptul că se fuma la terase închise, unele terase nu aveau funcțional iluminatul de securitate la evacuare, nu verificaseră demult mijloacele apărare împotriva incendiilor, exploatau necorespunzător instalațiile electrice și detectoarele de fum.
Terasele permiteau fumatul clienților și, conform autorităților, îl încurajau prin plasarea de scrumiere pe mese. De asemenea, nu exista autocolantul cu mesajul de ”Fumat interzis”.